Ce plante te protejează de radiații, chimicale și fum de țigară și trebuie să le ai în casa ta?

Masa de studiu cu decor natural

Dacă până acum ai ales plantele pentru decorarea casei numai din punct de vedere estetic, merită să citești rândurile de mai jos. Sunt unele plante care îndepărtează substanțele toxice și dăunătoare pentru sănătatea ta.

Vei spune că în casa ta nu există astfel de substanțe, pentru că folosești mereu materiale naturale și că ești foarte atentă la toate detaliile. Totuși, nu poți îndepărta radiațiile emise de televizoare. Mobilierul pe care îl ai în casă a fost construit și finisat pe bază de lipici, solvenți și materiale textile. Sunt aspectuoase, dar unele sunt foarte dăunătoare. Unele elemente componente nici măcar nu le-ai citit pe eticheta producătorului dar îți afectează sănătatea! Pe neștiute. La fel se întâmplă și cu detergenții pe care îi folosești ca să faci casa lună. Curățenia e foarte importantă, dar câte etichete trebuie să citești ca să alegi cel mai potrivit detergent? Ajungi curând să fii expert în chimicale!?

Cumva, îți este mai ușor să combați toate aceste efecte utilizând plante naturale. Ele sunt și frumoase și folositoare! Vrei să știi care sunt acestea și ce acțiuni benefice au? Iată-le:

Ficusi pentru aer curat in camera

  1. Dracaena

Această plantă este foarte cunoscută și se folosește atât în case particulare cât și în sedii de firmă, recepții de hoteluri, săli de conferințe, etc. E potrivită oriunde dorești o fărâmă de natură, un decor deosebit obținut cu o plantă nepretențioasă. Cu cât este mai înaltă și mai ramificată, cu atât arată mai atractiv. Are nevoie de un loc luminos, dar fără soare direct. Trebuie udată moderat când pământul se usucă la rădăcină și este recomandat ca ocazional frunzișul să fie pulverizat cu apă la temperatura camerei. Rezistă la diferențe mari de temperatură, la lumină scăzută și chiar la exces de apa, însă toate aceste abuzuri la adresa plantei îi va afecta frumusețea. Nu vrei să i se întâmple asta, pentru că ea te ajută să reduci nivelul de formaldehidă. Aceasta este parte componentă a multor vopseluri, substanțe de curățare și spray-uri diverse folosite în gospodărie. Planta purifică aerul în mod simțitor și vă ajută să rămâneți sănătoși.

dracaena-marginata-170-cm-arborele-dragon-dracaena-rosii-taisuri-85985-1

 

  1. Ficușii

Dacă ai în familie fumători, cel mai înțelept lucru pe care îl poți face este să cumperi ficuși. Da, cât mai mulți! Cam 1 exemplar pe metru pătrat… Ei, nici chiar așa, dar oricum, ficușii vor îndepărta substanțele toxice din fumul de țigară precum dioxidul și monoxidul de carbon. De asemenea, dacă ați folosit multe vopseluri în amenajarea casei, ficușii vor elimina trielina din acestea. Pe lângă foloasele imediate în materie de sănătate, ficușii sunt foarte atractivi, ușor de întreținut, nepretențioși și foarte variați ca sortiment de plante. Sigur ai de unde să alegi soiurile care îți plac mai mult! Ferește-i de soare direct și nu uita să-i uzi din când în când. Dacă e necesar, îi vei putea tunde așa încât să aibă un aspect îngrijit.

Si animalelor de companie le plac plantele

 

  1. Ferigile

Aceste plante își găsesc locul oriunde, mai ales în locuri în care umiditatea din aer este mai ridicată. Adică așa cum se întâmplă adesea în mediul lor natural. Însă, dacă nu se poate, se vor mulțumi și cu mai puțin de atât. Nu uita să le uzi, să le ferești de soare direct și când se fac foarte mari să le transplantezi într-un ghiveci mai mare. Dacă ai pentru ele un loc luminos, se vor bucura și vor lucra non-stop la purificarea aerului din casa ta. Formaldehida care este o substanță atât de dăunătoare pentru sănătate, va fi treptat redusă, iar dacă ai mai multe exemplare de ferigi, ele se pot “coaliza” așa încât să îți păstreze aerul complet sănătos.

adiantum-raddianum-fragrans-30-cm-feriga-parul-fetei-94574-1

Nu-i așa că e minunat că poți fi mai sănătoasă cu ajutorul plantelor? E mai bine să previ anumite probleme, dacă îți stă în putere, decât să cheltui sume enorme pentru a trata anumite afecțiuni respiratorii.

Îți dorim sănătate maximă, ție și familiei tale!

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *