Arborele de Mătase, frumusețea care reacționează la ploaie

arbore de matase

Arbore de matase

Își trage rădăcinile din Asia de sud-vest și de est, Iran, Coreea, China, Japonia. Iar astăzi este în lumea întreagă. Preferă locurile calde în ciuda gerului, dar nu „fuge” nici de una, nici de cealaltă.

Flori mari, în nuanțe de roz și stamine lungi. Frunze dublu penate, delicate, cu foliole mici. Scoarță gri-verzui închis și coroană bogată, însetată de soare. Arborele de Mătase este o decizie colorată pentru frumusețe. Un zâmbet care-ți completează armonic tabloul de-acasă.

Cât de greu este să ai un Arbore de Mătase

Mai înainte de orice decizie, trebuie să alegi ambientul. În grădină, în ghiveci, tot ce-ți cere este un pic de grijă. Și ceva umezeală – nu prea multă, pentru că nu vrei să-i putrezești rădăcinile.

Prietenul cel mai bun al Arborelui de Mătase? Soarele. Chiar dacă îți dorești ca florile rozalii să-ți mângâie obrazul în timpul cafelelor de dimineață, trebuie să-i oferi premizele unei dezvoltări armonioase. De aceea îi vei găsi un loc ferit de umbră, adică lângă casă, dar nu chiar sub pervaz.

Cum se plantează Arborele de mătase

Plantarea se va face toamna sau primăvara și, ar mai trebui să știi, poți planta în ghiveci sau în pământ. Ar mai fi câteva mici aspecte de luat în seamă. De exemplu, pentru a ajuta arborele să-și atingă potențialul, vrei să-l irigi mai des mai ales în primii 5 ani de la plantare.

Apoi, dacă reușești să te asiguri că are și un substrat fertil, vei observa curând avantajele unei specii care crește repede.

Înmulțirea Arborelui de mătase

Pentru a trece la înmulțirea Arborelui de Mătase trebui mai întâi să știi când se face acest lucru. Perioada ideală pentru această manevră este între octombrie și aprilie.

Astfel, vei semăna semințele recoltate, având grijă să păstrezi zona reavănă în permanență. Această manevră poate avea loc și pe balcon, într-un ghiveci, numai că numărul puieților va fi mai mic.

arbore de matase 4-5 metri

Arborele de matase creste 4-5 metri in inaltime

În loc de știați că

Ajuns la maturitate, Albizia julibrissin înflorește permanent în perioada iunie-august, exact la timp pentru a-ți oferi un loc la umbră îmbiat de frumos și de arome nemaipomenite.

Ceea ce vrei să mai știi despre Arborele de Mătase este includerea sa în categoria mimoselor. De fapt, de-aici i se trage și „porecla” de „copacul adormit”. Frunzele lui i se închid ușor către sol noaptea, dar și în timpul ploii. Imaginează-ți, ce ființă simțitoare!

Primii pași către Arborele de Mătase perfect

Crede și te va suprinde. Oferă-i un start adecvat și va atinge chiar și 12 metri înălțime și până la 6 metri în diametru. Pentru buchetul cu stamine lungi, va trebui să investești un pic de răbdare. Dacă vrei să faci un exercițiu de matematică, ia în calcul faptul că frumoasele nuanțe de roz vor apărea abia după ce arborele atinge 4-5 metri în înălțime.

Spune-i pe nume

Acum că începeți să vă cunoașteți, poate vrei să-i spui și numele oficial: Albizia julibrissin. Albizia, pentru că oferă un tribut italianului care i-a făcut cunoștință cu Europa, Filippo degli Albizzi, prin secolul 18. Și julibrissin, pentru denumirea persană a ceea ce s-ar traduce în „floare de mătase”.

Așadar, dragă Albizia julibrissin, cum procedăm? Iată o întrebare pe care orice arhitect al frumosului și-o pune perfect natural. Să spunem că ai ales un exemplar care să-ți placă. Normal că vrei să treci în următoarea etapă. Mai înainte de toate, alegi cât spațiu îi oferi în viața ta.

Îngrășământ, sol și superputere

Un loc în grădină? În acest caz, vrei să-i cunoști „superputerea”. Arborele de Mătase poate fixa azotul din aer relativ ușor. În ciuda altor plante, se simte în ambientul său într-un sol puternic acid. Ce înseamnă asta? Că dacă locuiești într-o zonă montană sau cu păduri de conifere, cel mai probabil solul din grădina ta este suficient de acid pentru Arborele de Mătase. Există însă și condiții pe care le poți influența singur. Un îngrășământ cu pH acid în primăvară și un sol bine udat, mai ales în primii ani după sădire, vor ajuta rădăcinile să-și caute locul în profunzime. Altfel, riști o stabilitate precară din cauza orientării rădăcinilor pe orizontală.

Grija arborelui în ghiveci

În ghiveci pe viață înseamnă pentru un Albizia julibrissin câteva mici detalii în plus, dar nimic din ce n-ai putea rezolva cu ușurință.

Astfel, te vei asigura că „locuiește” într-un recipient mare, cu un substrat cu un pH acid și, desigur, un drenaj bun. Practic, grija rămâne cam aceeași, doar că va trebui să adaugi un spalier în context, tocmai pentru a te asigura că tendința lui expansivă este încurajată.

flori arbore de matase

Albizia julibrissin are flori mari și stamine lungi

Sigur, spalierul este și o metodă de protecție împotriva vânturilor puternice și a altor astfel de intemperii. Orice soi poate crește liniștit în ghiveci, dar există horticultori care recomandă cu precădere Summer Chocolate.

Nimic în natură nu vine fără un oarecare echilibru. În cazul Albizia julibrissin este vorba despre o tendință de extindere necontrolată, mai ales atunci când crește în zone neamenajate. A devenit o specie invazivă în Japonia, dar și în mai multe state din SUA. Această tendință se datorează îndeosebi semințelor, care rămân fertile chiar și în timpul unor perioade lungi de secetă.

Indiferent de tipul care ți se potrivește, alege Arborele de Mătase pentru ceea ce simbolizează și bucură-te de o atmosferă care te împlinește prin frumusețe!

 

 

 

 


18 thoughts on “Arborele de Mătase, frumusețea care reacționează la ploaie

  1. Buna dimineata!
    Am cumparat in toamna un arbore de matase din pepiniera si pana in momentul de fata nu da nici un semn, nici o frunzulita. Mentionez ca este inca verde, ma refer ca nu este uscat. L-am planta conform detaliilor primite la cumparare si nu stiu cum sa il ajut ?
    Puteti sa ma ajutati cu un sfat. As putea cumpara produse de fertilizare sau inradacinare sa- l ud?

    Multumesc anticipat!

  2. Buna dimineata,
    Si noi am cumparat si plantat tot asta toamna, in aceleasi conditii si nici al nostru nu a infrunzit nici pana acum
    Suntem in 25 mai
    Si nu este nici uscat?!

  3. Pt.Anca! Te sfătuiesc din proprie experiență să nu ți faci griji pt arborele tău,are viață,te asigur,trebuie să mai treacă ceva timp și vor apărea și frunzulițele, să nu fii dezamăgită,udă l consecvent și vor veni și rezultatele care te vor bucura MAXIM!

  4. Asa am patit si eu cu arborele meu. In prima primavara au apărut frunzele foarte tarziu. In anul al doilea a întrunit devreme si a crescut de la un metru la 4 metri.

  5. Frunzele apar primăvara destul de târziu, spre sfârșitul ei chiar, undeva cu începutul,jumătatea lunii mai, atenție, nu-l tăiați, curățați la începutul primăverii precum pomii fructiferi, riscați să nu vă mai înflorească vara, la fel și cu magnolia, spun din experiență.

  6. Buna!
    Am plantat doi arbori de matase langa casa mea, in anul 2005. Sunt foarte frumosi, inalti si tin umbra si in mansarda
    Va rog sa-mi spuneti, daca radacinile lor sunt atat de puternice, incat ar putea afecta fundatia casei!
    Am observat mici fisuri ai tencuielii peretilor de la strada.
    Multumesc!

  7. Buna. Din pacate nu putem sa va ajutam cu astfel de informatii tehnice, insa daca fundatia casei este din beton armat arborii nu ar trebui sa creeze probleme.

  8. Buna ziua, am un arbore de mătase mare de cca 5-6 m înălțime , in vârsta de 15 ani si as dori sa intervin cu ceva taieri de toaletare /formare intr-u cat a depășit cu mult perimetru grădinii mele , trecând si la vecin si nu as vrea sa am probleme .(Vecinul este un pic mai dificil).Intrebare: pot sa fac astfel de taieri, cand anume ,in uscat ca la pomii fructiferi si ce procent as putea reduce, Multumesc

  9. Bună! Am cumpărat un arbore de mătase, l- am plantat in gradina dar nu are nicio frunza ( mugur). La câte zile trebuie udat? In zona bate vântul. Este cazul sa- l protejez? Sa- i pun un mic suport ( arac)? Primesc cu plăcere orice sfat. Multumesc!

  10. Am cumparat un arbore de mătase. La câte zile trebuie udat? Trebuie sa- i pun un arac? Nu are frunze. Multumesc!

  11. Buna ziua ,

    Va rog sa ma ajutati, nu stiu cum sa fac sa imi salvez arborele de mastase. L am plantat in primavara are 4-5 m inaltime, deja infloreste, i-au dat frunzele destul de armonios, in iunie a plouat serios si a fost multa umezeala pe sol, apoi au venit caldura si frunzele au inceput sa se ingalbenasca si sa ii cada serios la inceput de iulie, mentionez ca nu prea l-am udat in perioada respectiva. Am inceput sa il ud si uscarea lui a stagnat, a inceput sa infloresca in 2 reprize desi frunzele au ramas putine si usor ofilite. Problema este ca de cateva zile frunzele au inceput iar sa se ofileasca, singurul lucru schimbat este ca am pus la baza tulpini un strat subtire de piatra decorativa peste o foile protectoare de buruieni. Ce se intampla cu el? Va rog sa ma ajutati sa il salvez, deja am mai pierdut 2 Tulipani plantati tot in primavara. Multumesc.

  12. Arborele meu a crescut anul acesta de la 50 cm in primavara la aproape trei metri acum la 1 Octombrie ; nu are nici o ramura laterala ; cand ar trebui tăiat vârful , ca sa înceapă sa formeze coroana?

  13. Vreau sa cumpăr 2 puieți mai mari de arborele de mătase.
    Îmi puteți spune unde pot găsi?
    Mulțumesc!

  14. Buna ziua. Ce sfat îmi dați? Arborele meu a rămas pitic . Este plantat de 3ani și are o tulpina cam de 50cm după care s-a ramificat și are cam 4ramuri care se dezvolta pe orizontala . Anul acesta are și câteva flori . Cum mai pot să-i corectez coroana?

  15. Bună ziua!
    Arborele nostru de mătase a ajuns la înălțimea de 2m și aș vrea să știu dacă este recomandat să-i tai din înălțime pentru a-și întări tulpina, momentan este subțire și înclinat, i-am pus un spalier pentru susținere.
    Mulțumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *