6 Întrebări și răspunsuri despre bonsai şi bonsaiști

Bonsai cascada obtinut din conifer

Bonsaii sunt copăcei cultivați în recipiente speciale și după o tehnică de modelare foarte apreciată în lumea întreagă. Ei se obțin cu mare grijă pentru aspectul artistic dar şi pentru sănătatea lor. N-ai greşi prea mult dacă ai spune că îngrijirea unui bonsai trece de graniţele unui hobby obişnuit şi devine o activitate vecină cu arta. Aceasta cuprinde noţiuni de horticultură, botanică, chimie, civilizaţii orientale, etc. Dacă îţi plac “sintezele” atunci ţi-ai ales un hobby pe măsura ta. După ce vei învăța lucrurile de bază, totul va fi simplu. 

Totuşi, mai e ceva ce e bine să ştii înainte să te apuci de bonsaistică: ai nevoie de perseverenţă. Această trăsătură este cea care va decide calitatea bonsailor tăi. Poti începe un bonsai din orice tip de plantă de interior sau de exterior. Dacă vrei un start în forță poți cumpăra un bonsai natural, pe care să-l admiri, să-l formezi și să-l îngrijești în continuare sau un bonsai artificial identic cu unul natural, care n-o să necesite îngrijire. Musafirii tăi oricum nu își vor da seama care este diferența.

Când ai o colecţie de bonsai naturali ai de fapt o comoară, pentru că te-ai investit pe tine însuţi în această pasiune şi în copăceii tăi.

Padure miniaturala

Când îi vezi aşa gingaşi şi frumoşi nu e posibil să nu-i îndrăgeşti, dar trebuie să ţii cont şi de aspectele menţionate mai sus. Dacă eşti gata de treabă, înseamnă că ai câteva întrebări. Încercăm să răspundem la câteva dintre ele în rândurile de mai jos.

1. Când să mă apuc de crescut bonsai?

Nu există un sezon anume, însă cel mai potrivit sezon este desigur primăvara, pentru că aşa ai timp mai mult să înveţi ce le trebuie plantelor şi să ai şi ceva rezultate, care să te motiveze să continui.

2. E obligatoriu să cercetez detalii despre bonsaii mei?

Este recomandat să faci asta, pentru că în lipsa unor informaţii specifice rişti să nu le oferi copăceilor tăi îngrijirile potrivite. Bonsaii sunt de multe feluri: obţinuţi din soiuri de arbori şi arbuşti foioși sau din soiuri de conifere. Bonsaistica în sine este o artă de modelare care se aplică pe tot felul de arbuşti şi arbori. Ea nu desemnează un singur fel de copăcei. Aşa că nu prea se poate să reuşeşti din prima cu bonsaii tăi decât dacă te documentezi atent. De acolo de unde îţi place ţie: internet, cărţi, etc!

Bonsai obtinut din Azalee

3. Când transplantez bonsaii şi ce pământ folosesc?

În principiu, se transplantează primăvara devreme dar mai mult decât momentul în care faci asta, contează ritmul de vegetaţie al plantei tale, pământul şi recipientul. Pământul trebuie adaptat soiului de copăcel pe care îl ai. Unele soiuri au nevoie de pământ mai nisipos, altele au nevoie de pământ mai greu, care să reţină apă mai multă. Recipientele sunt şi ele importante. E vorba de sănătatea plantelor tale dar şi de aspectul artistic. Trebuie găsită calea cea mai armonioasă.

4. Ce sunt prebonsaii?

Prebonsai poate fi orice tip de plantă pe care se lucrează pentru a ajunge la o formă finală de bonsai. Sunt prebonsai mai simpli (preprebonsai) sau prebonsai mai avansați. Trebuie să ținem cont de forma finală când ne apucăm de un bonsai, chiar dacă această formă se va dezvolta în ani de zile. În bonsaii care au un aspect uimitor, înseamnă că s-au investit ani de muncă.

Bonsai cascada la expozitie

5. Îmi trebuie trusă cu tot felul de unelte pentru bonsai?

Nu îți trebuie. Poti începe să cultivi bonsai cu câteva bucăți de sârmă și o foarfecă de grădinărit în dotare. Pe măsură ce avansezi, o să vrei o trusă de unelte speciale pentru bonsai. Pune preț pe calitatea uneltelor, ca să nu sfârșești cu mânere rupte.

6. Ce bonsai recomandați pentru începători?

Toate plantele care nu au nevoie de îngrijire prea strictă sunt recomandate pentru începători. De asemenea, e bine să fii atent la mediul natural al plantelor, deoarece unele necesită găzduire în exterior, cu variații de sezon, altele trebuie ținute la peste 15 grade Celsius, în interior. Din această categorie fac parte unii Ficuși, Carmona, Sageretia, Crassula.

Bonsai expusi pe mese speciale

Cum stai cu elanul în acest moment pentru noua ta pasiune? Pare complicat? Dacă înaintezi pas cu pas vei vedea că informaţiile devin mai uşor asimilabile şi vei putea să savurezi îngrijirea copăceilor tăi. Rezultatele şi bucuria nu vor întârzia să apară!

PS. Dacă vrei ca lucrurile să fie foarte simple dar să continui să iubești bonsaii, e bine să știi că poți achiziționa și bonsai artificiali foarte reușiți


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *