Cum alegi plantele potrivite pentru amenajarea gradinii de vis

A venit acel moment al anului în care plantele perene, arborii, arbuștii și bulbii încep a fi căutați și plantați în grădinile gospodăriilor din zona temperat-continentală. În mod asemănător cu spațiul interior în care amenajăm flori și plante care adaugă acel verde vibrant și toate beneficiile ce țin de sănătate, și în exterior plantele și florile contribuie la aspectul viu al casei sau al grădinii. O grădină, terasă sau un balcon îngrijit este cu siguranță observat și arătat cu degetul în mod pozitiv de către trecători.

Gradina de plante

Gradina de plante

Dincolo de acest peisaj creat de minunatele plante, veți putea observa acoperișul casei în contrast și veți putea completa cu ornamentele care servesc ca fundal perfect pentru verdeață. Există o ambianță dată de plantele verzi, plantele cu flori și culoarea casei, a gardului și celelalte elemente decorative din jurul lor.

Oportunitatea de a plasa câteva plante în jurul spațiului în care trăiți este una unică, un ritual de prospețime și culori ce vine odată cu primăvara. Imediat după schimbarea temperaturii, veți petrece mai mult timp în grădină și implicit merită să vă înconjurați de plante cu energii frumoase.

Arbuști în diverse forme perfecte

Arbuștii din familia Buxus sunt exoticele plante des întâlnite în grădini cu design minimalist, un gazon perfect tuns dar nu numai. Separați, în ghivece impunătoare sau sub formă de gard viu, drept, ei sunt toleranți la temperaturi reci și suportă chiar și seceta. Ceea ce îi face atât de iubiți este faptul că se pot modela cu ușurință în diverse forme geometrice prin tundere. Unii arbuști din această familie (Buxus sempervirens aureo-marginata) au marginea frunzelor galbenă, iar alții (argento-variegata) au pete albe. Fiecare specie e deosebită în felul ei iar limita decorării aleilor, labirinturilor sau a grădinilor cu ajutorul acestora ține de creativitatea dumneavoastră.

Forme din Arbusti Buxus

Forme din Arbusti Buxus

Vibe modern cu iz deșertic

Știți acele suculente îmbrăcate în nuanțe gri? Noi iubim combinația acestor nuanțe combinate cu ghivece moderne precum și gama de forme și culori distincte date de aceste vietăți; chiar și pereții verticali vii plini cu plante interesante. Dacă sunteți în căutare de noi trenduri, cu siguranță acesta vă va atrage pentru că este o alegere elegantă și totodată plină de farmec.

Suculente nuanțate

Suculente nuanțate

Arborii foioși și coniferele

Arborii foioși precum Salcia (familia Salix) cresc în general în locuri umede. Aceștia sunt impunători și au nevoie de spațiu cât mai mare. Deși înălțimea lor nu depășește 4m, coroanele salciilor sunt bogate. Aceasta este și o plantă medicinală, frunzele acesteia fiind utilizate din timpuri străvechi în diverse preparate precum ceaiuri sau uleiuri datorită proprietăților sale antiinflamatoare și analgezice.

Salcie

Salcie

Arborii de tuia (Thuja) trebuie udați din abundență, treptat, după plantare. Și din acest arbore se pot crea diverse forme, cele mai întâlnite fiind cele retezate la vârfuri, pentru că acest mod stimuleaza creșterea. Fiind conifer, acest arbore are o tulpină dreaptă, coroana piramidală și pot ajunge până la 3 m înălțime. Speciile de tuia întâlnite în România sunt Thuja Occidentalis, Thuja Brabant și Thuja smarald.

Thuja occidentalis

Thuja occidentalis

Plantele cu flori colorate

Categoria preferată de către marea majoritate a oamenilor, în special de genul feminin când vine vorba de plante de exterior sunt plantele care formează flori colorate.

Bergenia

Bergenia este o plantă perenă care cuprinde zeci de specii de plante din familia Saxifragaceae, nativă fiind din zona Asiei Centrale. Funzele acesteia capătă nuanțe roșiatice în sezonul de iarnă și florile sunt albe sau nuanțe de roz.

Bergenia-roz

Bergenia-roz

Allium

Există cinci varietăți de Allium, cunoscute îndeosebi pentru înălțimea lor și coroanele sferice. Florile sunt de obicei violet, albastre sau roz, aceastea au nevoie de soare și un sol bine umezit.

Allium

Allium

Cosmos

Originară din Mexic, aceastp plantă este erbacee anuală. Adică ea reapare în același loc de la an la an, reproducându-se din semințele ajunse la maturitate și scuturate pe sol. Florile apar din iulie până în octombrie, sunt chiar în partea superioară a tulpinii și pot fi roz, roșii, albe iar partea centrală este tubuloasă de culoare galbenă.

Cosmos roz

Cosmos roz

Degețel (Digitalis purpurea)

Plantă erbacee cu frunze oval-lanceolatem pețiolate și flori sub formă de degetar, această plantă alcătuiește o inflorescență ca un ciorchine în vârful tulpinii, de culoare violet sau albă. Aceasta nu numai că arată foarte interesant ca aspect, dar este cultivată și ca plantă medicinală.

Degețel

Degețel

Lavanda

Cunoscută în popor după denumirea de levănțică, acest mic arbust originar din zonele mediteraneene, atinge înălțimi între 30 și 60 cm. Tulpinile sunt verticale și toate părțile plantei au un miros plăcut, dar cele mai aromate sunt florile acesteia. Aceste flori sunt folosite din timpuri străvechi în diverse scopuri terapeutice ca și prepararea de infuzii, capsule sau uleiuri esențiale și se spune că levănțica are proprietatea de a ne relaxa. În plus, arată minunat în grădini, ghivece și chiar și în sălbăticie.

Lavanda

Lavanda

Trandafirul

Plante clasice, ieftine și ușor de crescut, iubite de-al lungul secolelor și dăruite la cele mai speciale ocazii, trandafirii se pot găsi pretutindeni: de la parcuri publice, grădini dar și în renumitele curți Versailles. Plantarea acestora începe în luna Martie iar înainte de acest pas, se face fasonarea rădăcinilor, scurtându-se câțiva cm. Desigur, și aceste plante au proprietăți terapeutice, utilizându-se sub formă de apă de trandafir, tincturi, dulceață și alte preparate. Se spune că un gram de ulei de trandafir este mai valoros decât un gram de aur, pentru că se utilizează în jur de 1500 de flori, deci câteva tone de petale.

Trandafir

Trandafir

Amenajări din plante naturale în ghiveci

O altă idee este să achiziționați plantele naturale direct în ghivece, gândite și asortate în așa fel încât să se potrivească în diverse locuri. Această modalitate este mai comodă, acest tip de aranjament nu necesită replantare de obicei în acel an, ci doar udare, însă putem opta și pentru o variantă care se pretează pe termen lung fără a schimba substratul.

Aranjament flori

Aranjament flori

 

Există o infinită varietate de plante și multe dintre ele se potrivesc cu temperatura de la noi precum și schimbările acesteia. Desigur, depinde foarte mult de cum doriți să vă amenajați spațiul acesta relaxant. Acestea au fost doar câteva dintre sugestii menite să vă inspire pentru alegerile acestei primăveri, iar dacă v-au captat atenția suntem curioși să știm ce fel de plante aveți deja în grădini și cu ce fel de plante vă veți decora grădinile în acest an?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *