Și plantele au nevoie de odihnă!

Zambile fortate pentru Sarbatorile de Iarna

Ai observat şi tu că sunt anumite perioade din an în care plantele nu mai cresc şi nu mai fac flori? Iau şi ele o pauză. Această stare de repaus este dirijată de anumiți factori despre care vom vorbi în continuare.

Repausul de peste iarnă

Majoritatea plantelor trec prin acest repaus pentru că temperaturile scad, durata zilei scade şi ea, iar intensitatea luminii naturale se diminuează. Toţi aceşti factori le spun plantelor că e momentul să se odihnească şi să-şi conserve energia pentru următorul sezon de înflorire.

Violete africane inflorite peste iarna

Dacă o plantă care are nevoie de repaus iarna este ţinută la căldură, ea va continua să crească dar dezvoltarea ei va fi una anemică şi în mod clar nu va avea o înflorire frumoasă în primăvară. Deşi ţi-ai dorit o floare frumoasă, te-ai ales cu contrariul pentru că n-ai lăsat-o să se odihnească.

Sunt doar câteva plante cu vegetaţie continuă care pot fi ţinute peste iarnă la căldură. Violetele africane reprezintă un astfel de exemplu, dar chiar şi aşa unele soiuri pot să reacţioneze diferit. Plantele cu regim forţat de vegetaţie (precum bulbii de primăvară, crinii de interior – sunt superbi și sub formă de flori artificiale) sunt practic „păcălite” de căldura din case şi cred că a venit primăvara. Aşa că se grăbesc să înflorească, iar astfel ne colorează nouă iernile deosebit de frumos.

Aranjament cu Violete si plante companion

Repausul de peste vară

Deşi sunt unii specialişti care nu recunosc acest repaus de vară, trebuie să îţi spunem că majoritatea plantelor cresc puţin peste vară, iar când este extrem de cald nu mai produc flori. Există nişte limite climaterice care le dirijează înflorirea şi creşterea.

Deşi nu se compară ca durată cu repausul de iarnă, această pauză condiţionată de căldură presupune să nu se mai administreze îngrăşăminte. Nu le fac rău plantelor, dar se risipesc, pentru că rădăcinile nu le absorb. Aceste substanţe relativ costisitoare ajung să fie „spălate” din sol de apa folosită pentru udare sau de apa de ploaie, dacă plantele sunt ţinute afară.

Cos cu bulbi de Hippeastrum si conuri

Care sunt condiţiile optime pentru plante?

Din punct de vedere al temperaturii plantele cresc și înfloresc frumos de la 18 grade până la 32 grade C. Sunt mici abateri de la această normă în funcţie de fiecare plantă în parte şi de variabilele locale. Dacă temperatura este mai mică de 18 grade, plantele intră treptat în repaus. Dacă este mai cald de 32 grade iarăşi iau o mică pauză.

Udarea este în strânsă legătură cu temperatura: vara se pot uda plantele şi în fiecare zi dacă este foarte cald; iarna se pot uda chiar şi o dată la 2-3 săptămâni. Îngrăşământul se aplică numai în perioada de vegetaţie, nu şi în cea de repaus. Tunderile se aplică la sfârșitul perioadei de repaus pentru că sunt şi plante că nu reacţionează prea bine şi rişti să le pierzi (fiind o perioadă dificilă nu vei putea nici să recuperezi plantele în cauză prin înrădăcinarea de lăstari).

Lumina este un alt factor important, pentru că fără ea plantele se veştejesc treptat. Nici vorbă să te mai bucure cu flori. Dacă nu dispui de lumină naturală suficientă înseamnă că trebuie să fii inventivă: să cercetezi la ce fel de lumină cresc plantele tale şi să cauţi o sursă artificială (un neon cu lumină caldă sau rece, de exemplu).

Bol cu Hippeastrum

Bine de ştiut:

  • Nu toate plantele reacţionează la fel, aşa că dacă ai mai multe plante în casă nu le trata pe toate la fel, pentru că rişti să dai greş cu unele.
  • Aplică tunderile corectoare atunci când plantele sunt sănătoase şi pot să se recupereze repede. Sunt plante tolerante la tunderi, dar mai sunt şi unele extrem de pretenţioase.
  • Învaţă să-ţi observi plantele, să le analizezi comportamentul specific, pentru că aşa vei învăţa ce să le oferi ca să te bucuri de ele.
  • Cumpără sol, ghivece și jardiniere, substanţe de întreținere de cea mai bună calitate. Acestea le asigură plantelor sănătatea de care au nevoie. Nu uita de pietricele pentru drenaj.

Acum că știi aceste lucruri sperăm că îți vei lăsa plantele să-și ia un mic concediu. Te vor răsplăti cum se cuvine în numai câteva luni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>